1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Opinie: Ultimele zile de haos ale lui Donald Trump

Ines Pohl
7 ianuarie 2021

Donald Trump și susținătorii săi poartă vina pentru asaltul violent asupra Capitoliului, scrie Ines Pohl, corespondentă DW la Washington.

https://p.dw.com/p/3ncKS
Asaltul asupra Capitoliului
Imagine: Samuel Corum/Getty Images

Atacurile lui Donald Trump asupra democrației au atins punctul culminant. Declarațiile sale de miercuri, în care promova în continuare conspiraționismele, potrivit cărora i s-ar fi furat alegerile pe care le-a pierdut cu două luni în urmă, i-au determinat pe susținătorii săi loiali să întreprindă o tentativă de lovitură de stat.     

Fără îndoială, Trump e responsabil și a trimis o gloată loială de naționaliști albi și conspiraționiști să se dezlănțuiască în Capitoliu.

Timp de generații, Statele Unite au fost un simbol al speranței în privința protecției democrației și a tranziției democratice de putere - dar Trump a arătat lumii întregi că și sistemul american e fragil.

Ines Pohl, corespondentă DW la Washington
Ines Pohl, corespondentă DW la Washington Imagine: DW/P. Böll

E foarte important de notat că problema n-a fost creată doar de Trump și de stilul său bombastic. Susținătorii din jurul său, care i-au calificat retorica drept exagerată, sunt și ei de condamnat, inclusiv cei 12 senatori și peste 100 de membri ai Camerei Reprezentanților, care au fost de acord cu el că rezultatele scrutinului din noiembrie au fost ilegitime (sau care au pus sub semnul întrebării rezultatele). Ei nu au făcut nimic pentru a opri dezinformarea și haosul.

Republicanii au văzut cum cineva cu tendințe autocrate le-a controlat partidul și au devenit complici, permițându-i să formeze un guvern care lucrează doar în interesul lui, nu al poporului.

Când democrația părea să ardă la Capitoliu, președintele în execițiu Donald Trump stătea în Biroul Oval, privind la televizor distrugerea pe care el a inițiat-o. I-a luat mai multe ore până să facă o declarație, cerându-i prietenos gloatei să fie "pașnică". Trump nu a prea făcut eforturi să controleze situația, spunându-le protestatarilor că de fapt îi "iubește" și îi consideră "speciali". Aceasta deşi era vorba de o gloată cu un dispreț dezgustător față de democrație.

Cu puţin timp doar înainte de tranziția de putere, se pare că Trump plănuiește să dea foc partidului său și bazelor democrației. A început să lovească în apărătorii săi cei mai loiali, printre care vicepreședintele Mike Pence. Trump a arătat clar că, din perspectiva sa, singurii republicani buni sunt cei care îl apără până la capăt. Acest tip de limbaj și-a croit drumul prin instituțiile media conservatoare și în rețelele de socializare, ducând spre violențele de la Washington. E clar că Trump nu e preocupat de republica la cârma căreia se află, ci ar prefera să o vadă destrămându-se, dacă nu poate să o conducă în continuare.

Poliția Capitoliului, căreia îi revine sarcina de a proteja ambele camere ale Congresului, pe membrii acestuia și sutele de angajați din interiorul clădirii, nu și-a făcut datoria. Majoritatea demonstranților violenți nu au fost verificați, reușind să intre în Senat, să spargă geamurile și să pătrundă chiar și în biroul președintelui Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. Li s-a permis să ajungă pe treptele Capitoliului aproape fără să întâmpine rezistenţă. 

Cu câteva luni în urmă, când protestatarii de la Black Lives Matters au ieșit în stradă la Washington, poliția i-a întâmpinat cu gaze lacrimogene și bastoane de cauciuc, în timp ce un președinte indignat cerea ca niște demonstranți pașnici să fie închiși, cu toate că ei recurgeau la un drept garantat de primul amendament al Constituției. E vorba de un dublu standard: dacă ești alb și îl susții pe Trump, ești patriot. Dacă nu, ești un anarhist periculos, care trebuie să fie îndepărtat cu gaze lacrimogene și arestat.

Asistăm la actul final al unui președinte care a incitat în mod repetat la violență în rândul oamenilor care îl privesc drept lider. A sosit timpul pentru tranziția de la președinția lui Trump la cea a lui Biden.