1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Superficiali și nerealiști": Sunt românii fericiți?

15 decembrie 2023

Românii se numără printre cei mai fericiți europeni, potrivit unui studiu recent. Cercetătoarea Aurora Liiceanu explică într-un interviu DW de ce crede că românii se consideră fericiți.

https://p.dw.com/p/4aB6o
Mingi cu fețe zâmbitoare
Mingi cu fețe zâmbitoare Imagine: picture alliance/dpa/M. Schutt

DW: O recentă cercetare făcută de Eurostat, agenția oficială de statistică a Uniunii Europene, a măsurat satisfacția vieții din statele UE. Rezultatele arată că Austria, Polonia și România sunt cele mai fericite națiuni din blocul comunitar, în vreme ce Bulgaria se află la polul opus. De ce credeți că românii ar fi o națiune fericită?

Aurora Liiceanu: Eu nu cred că românii sunt mai fericiți decât alții și am văzut chiar studii care vorbesc despre pesimismul lor. În plus, în mediul academic fericirea nu este neapărat luată foarte în serios, pentru că fericirea, la fel ca iubirea, ar trebui să fie mai curând termeni literari. În povești, filme și romane sunt personaje despre care se spune că sunt fericite sau pline de iubire. Dar dacă aceste concepte sunt descrise prin variabilele lor, lucrurile sunt mult mai complicate. Fericirea e ceva strict personal, iar această perspectivă e cea mai importantă din punctul meu de vedere. E greu de conceput fericirea ca pe ceva colectiv, ca pe o colecție de persoane fericite. Fericirea poate fi dedusă în funcție de valorile fiecăruia, de aspirațiile pe care le are. În schimb, dacă vrei să fii cu tot dinadinsul nefericit, pune-ți niște aspirații nerealiste.

Sondajele, cercetările, statisticile despre fericire au fiecare în spate criterii bine stabilite. Spre exemplu, în cazul Raportului Global privind Fericirea sunt luați în considerare șase parametri între care Produsul Intern Brut al fiecărei țări, speranța de viață calculată de Organizația Mondială a Sănătății, suportul social sau existența unui grup pe care te poți baza la nevoie, libertatea de a face ceea ce vrei cu propria viață, participarea la acte de caritate sau voluntariat și dimensiunea corupției. În clasamentul ultimului World Happiness Report, România se află pe locul 24 din 137 de state luate în calcul. Bulgaria, de exemplu se află pe locul 77, Grecia este pe 58, Ungaria pe 51. De ce credeți că bulgarii, spre exemplu, atât de aproape de România, geografic, istoric, economic, sunt mult mai nefericiți? 

Dacă ne referim la întrebarea „cât de satisfăcut ești de viața ta”, atunci trecem pe palierul individualist, adică dacă ție îți e bine, nu mai contează contextul, și contează doar cum ești și cum te simți tu, dar nu te interesează prea mult contextul în care ești. Pe de altă parte, dacă e să vorbim despre fericire, atunci ar trebui să luăm în calcul două variabile importante: satisfacția față de viață și starea de bine. Chiar și economiștii scot în evidență importanța acestor două variabile când calculează fericirea. De altfel, psihologii serioși se referă la fericire ca la o stare de mulțumire față de viață, o stare de bine, mentală și fizică.

Aurora Liiceanu, scriitoare și cercetătoare la Institutul de Psihologie al Academiei Române
Aurora Liiceanu, scriitoare și cercetătoare la Institutul de Psihologie al Academiei RomâneImagine: Razvan Socol

Întorcându-ne la bulgari, atât de asemănători cu românii: sunt românii mai superficiali și de aceea se consideră mai fericiți?

Eu cred că românii au un procent în plus de narcisism, față de bulgari, care sunt mai realiști. Putem pune problema și așa: dacă ești atât de fericit aici, unde ți-ai petrecut cei mai frumoși ani, copilăria, adolescența etc, atunci de ce pleci? De ce pleacă atâta lume să-și caute fericirea în afară? E un exod nemaipomenit. Înseamnă că nu sunt fericiți în România și caută fericirea în altă parte. Sau cel puțin caută o stare mai bună. Acesta devine unul dintre indicatorii supremi ai fericirii, fiindcă un om este fericit și în funcție de locul în care stă și de contextul în care trăiește. 

Deci, românii spre deosebire de bulgari, pleacă în număr mai mare în alte părți să-și caute fericirea.

Acum, tinerii care pleacă sunt mai puțin sentimentali decât cei la o anumită vârstă, care visează să se întoarcă acasă. Cei tineri sunt mai puțini atașați de locul în care s-au născut și au un motiv de fericire, fiindcă pot circula și munci unde vor ei. 

Spuneți că românii nu sunt, de fapt, fericiți. Un psiholog finlandez explică, în schimb, de ce oamenii din țara lui sunt printre cei mai fericiți din lume și punea pe primul loc faptul că finlandezii nu se compară cu vecinii lor, petrec mult timp în natură și au încredere în comunitate, după cum a demonstrat și testul portofelului.

Cel mai fericit popor din lume

Poate că sistemul lor de educație, în care copiii sunt învățați jucându-se și distrându-se, îi face mai relaxați, același sistem e însă criticat, fiindcă nu li se inoculează copiilor ideea că școala e ca un job și trebuie să depui eforturi.

Credeți că românii sunt mai fericiți decât alții fiindcă nu-și pun prea multe întrebări? Pentru că se mulțumesc cu puțin sau fiindcă au un alt fel de psihologie?

Toate trei contează, dar cred că românii se consideră mai fericiți, fiindcă sunt mai puțin realiști, mai puțin informați. Apoi, comunitățile nu prea există la noi, deși se tot vorbește de colectivism și individualism, românii rămân în acel interpersonal microcosmos, care este familia, cu binele și cu răul. 

Familia rămâne deci importantă? Fiindcă românii se pot sprijini pe ea, le dă siguranță, iar siguranța e o altă componentă a fericirii. 

Se sprijină pe familie, în mod tradițional, cu toate că nu întotdeauna se iubesc prea mult. Familia contează mult pentru români, comunitatea mult mai puțin Vedem că atâtea drame au loc în spatele ușilor, iar vecinii cel mai adesea nu știu nimic sau sunt neinteresați de ceea ce se întâmplă dincolo de ușa lor. 

Care ar fi calitățile care i-ar face pe români fericiți? 

O formă de toleranță etică. Plus superficialitatea, adică trăiești ca o floare, cum se zice. Nu cred că românii sunt oameni profunzi, gravi, care să-și pună probleme. Sunt emisiuni și cărți în care ți se inoculează că trebuie să fii fericit zilnic. O fericire banalizată.

Există un efect riscant în această banalizare a fericirii?

Calitatea vieții nu mai e tranșată obiectiv. Înainte, viața era împărțită în sărbători și zile obișnuite, în timpuri festive și timpuri de muncă. Acum se vrea ca fericirea să fie un timp obișnuit. Nu știu cum intră în mintea românilor noul slogan al fericirii, dar dacă ți se spune mereu că trebuie să fii fericit cu orice preț, indiferent de ceea ce ți se întâmplă, poate că nu e un trend bun spre progres, interogație și creștere. 

Această presiune de a fi fericit, care se impune prin rețele sociale, mai ales, sugerează că românii sunt mai fericiți fiindcă pot fi manipulați mai ușor? Sau poate e vorba doar de o predispoziție de a vedea mai degrabă jumătatea plină a paharului?

Există azi peste tot în lume o predispoziție spre manipulare. În psihologie, vorbim spre exemplu despre frontiere, cum ar fi frontiera dintre privat și public. Azi mulți năvălesc în public cu probleme strict private, uneori foarte intime. Această nouă civilizație a confesiunii care a stricat frontiera dintre viața privată și publică le dă oamenilor un nou soi de satisfacție, iar românii au intrat cu entuziasm în această eră a social media în care nimeni nu mai vrea să fie anonim. Nevoia aceasta de a ieși din anonimat e tot mai mare.

Credeți că românii sunt mai dezinhibați decât alții?

Da, sunt foarte dezinhibați.

De unde vine dezinhibarea românilor?

Cred că vine din imaginea pozitivă de sine. Românii totuși nu au mereu o imagine de sine foarte bună, dar în același timp se simt și foarte importanți. Această bipolaritate psihologică a românilor ar putea avea legătură cu faptul că suntem un popor mic, pentru că în același timp ne și autodenigrăm, cu clasa politică, plagiatorii, lipsa de etic, dar vorbim și despre excepționalismul românesc. Poate că filosofii au dreptate să spună că nu trecem printr-o criză politică și nici printr-una economică, ci prin una morală. 

În sensul că pe noi ne doare în cot de moralitate? Și asta ne face mai fericiți?

Da. Ne doare în cot de moralitate, fiindcă, spre exemplu, în fiecare gest de respingere și dezgust față de cei care s-au îmbogățit pe căi ilicite, există și un grad de invidie: de ce el și nu eu? 

Sabina Fati
Sabina Fati Sabina Fati scrie pentru DW din 2020.