1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
CatastrofăOrientul Mijlociu

În războiul din Orientul Mijlociu, victimele sunt copiii

Tania Krämer | Felix Tamsut
21 noiembrie 2023

Atacurile teroriste din 7 octombrie îi afectează mai ales pe copii din ambele părți. Hamas nu s-a sfiit să ucidă copii și să-i ia ostatici. Iar printre victimele raidurilor din Gaza se numără și mulți copii.

https://p.dw.com/p/4ZFX8
Fâșia Gaza Rafah | Distribuire de alimente
Copiii se înghesuie să primească ceva de mâncare la Rafah, în sudul Fâșiei GazaImagine: Hatem Ali/AP Photo/picture alliance

Pe 7 octombrie, când gruparea militant-islamistă Hamas a atacat orașele israeliene din apropierea graniței cu Fâșia Gaza și a împușcat oameni, nu a făcut distincție între militari și civili iar printre cei pe care i-a ucis sau răpit s-au aflat mulți copii și tineri.

Un terorist capturat după atac a descris, în timpul interogatoriului la care a fost supus de către autoritățile israeliene, evenimentele oribile petrecute într-una dintre casele luate cu asalt: „Am auzit copii plângând dintr-un adăpost. Așa că am împușcat în cameră până când s-a lăsat tăcerea”.

Barbarii ale Hamas

Potrivit relatărilor presei israeliene, Hamas, organizație considerată teroristă de cătrea Statele Unite, Uniunea Europeană și de alte țări, ține ostatici 38 de copii și tineri. Cel mai tânăr este un bebeluș de nouă luni. Ministerul israelian al Serviciilor Sociale a raportat 21 de copii rămași orfani după atac. 16 dintre aceștia și-au pierdut ambii părinți, doi erau copii ai unor mame singure ucise iar trei și-au pierdut un părinte, în timp ce al doilea a fost fie răpit, fie este dat dispărut.

Copiii plătesc cel mai mare preț

Sapir Fischer-Turgeman, din Așkelon, este mamă a doi copii și explică modul în care comportamentul acestora s-a schimbat de la începutul războiului: „Unul dintre ei a devenit mult mai agresiv și mai nerăbdător”. Și asta în ciuda faptului că părinții fac tot posibilul pentru a-i proteja pe cei mici, cât mai mult, de fluxul de știri despre luptele aflate în desfășurare.

Israel Tel Aviv | Ursuleți de pluș ca amintire a copiilor și bebelușilor răpiți
Tel Aviv: Ursuleți de pluș ca amintire a copiilor și bebelușilor răpițiImagine: Dan Kitwood/Getty Images

Alți părinți din Israel povestesc despre teama copiilor lor de a mai dormi singuri. Mai mult, o fetiță de opt ani care a supraviețuit masacrului doarme doar sub patul ei. „Le este greu să stea acasă tot timpul. Dar nu avem de ales, deoarece aproape că nu există locuri pe străzi și locuri de joacă în Așkelon unde să fim feriți de rachete", se plânge Fischer-Turgeman.

Povestea lui Liel Hetsroni va rămâne multă vreme în memoria multor israelieni. Deși moartea ei încă nu a fost confirmată oficial, familia a decis să organizeze o ceremonie de rămas bun și a îngropat câteva obiecte personale, câteva haine și jucăriile ei preferate, în absența trupului copilei de 12 ani. „Nimeni nu a supraviețuit în locul unde se afla ea. Nu suntem o familie religioasă, confirmarea oficială nu este atât de importantă pentru noi", spune un membru al familiei, citat de presa israeliană.

Israel Protest pentru eliberarea ostaticilor Hamas
Familiile și prietenii celor luați ostatici de Hamas demonstrează la 15.11 la Tel AvivImagine: AHMAD GHARABLI/AFP via Getty Images

„Iadul pe pământ"

Cu doar câteva zile în urmă, Hind Wishah a părăsit nordul Fâșiei Gaza, însoțită de soțul ei și de cei trei copii ai lor. Zona este supusă unor puternice lovituri aeriene și se duc lupte grele între forțele terestre israeliene și militanții palestinieni. Fiica Salma are 11 ani, cei doi băieți, Mohammed și Majid, au nouă respectiv patru ani.

„Viețile noastre au devenit un iad pe pământ. Copiii mei țipau constant. Am plâns cu ei și uneori am țipat și eu", a povestit femeia într-o convorbire telefonică cu reporterii DW. Discuția s-a purtat greu, legătura telefonică este foarte slabă. Familia se află acum la Rafah, la granița cu Egiptul, în sudul Fâșiei Gaza, unde caută refugiu. „Am trăit într-o frică constantă de moarte”. În ultima săptămână petrecută în apartamentul lor din orașul Gaza, au trebuit să se descurce cu puțina apă și mâncare care le-a mai rămas.

Salma și-a întrebat mama „Ce se va întâmpla cu lucrurile mele când voi muri? Vor merge în rai cu mine?”. Pentru Wishah, a nu le putea oferi copiilor securitate și protecție este cea mai dureroasă experiență pe care o poate avea un părinte. „Au trebuit să trăiască o lună de groază și frică. Asta va rămâne mereu în amintirea lor. Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că suntem încă în viață și copiii mei sunt în siguranță, dar tânjim să ieșim din acest iad și ne întoarcem în sfârșit la casa noastră distrusă”.

Încălcări grave ale drepturilor copiilor

Hind Wishah nu este singura care trăiește asemenea experiențe. Zeci de mii de părinți palestinieni din Gaza se află în aceeași situație. Peste 4600 de copii au fost uciși și alți 9000 au fost răniți în Gaza - cifrele provin de de la Ministerului Sănătății, condus de Hamas, și nu pot fi verificate independent.

Populația din Gaza este tânără. Potrivit statisticilor Autorității Palestiniene, aproape jumătate (47,3%) din cei 2,2 milioane de locuitori au vârste sub 18 ani. UNICEF, agenția Națiunilor Unite pentru copii, estimează că aproximativ 1,5 milioane de persoane au fost strămutate din casele lor din cauza războiului, inclusiv cel puțin 700.000 de copii.

De ce Egiptul şi Iordania nu vor refugiaţi palestinieni?

Mizeria și conflictul militar nu sunt ceva nou pentru tinerii din Gaza. Din 2007, de când Hamas a preluat puterea de la Autoritatea Palestiniană, Fâșia Gaza a fost supusă unei blocade terestre și maritime stricte din partea Israelului și, parțial, a Egiptului. Israelul controlează cu strictețe toată circulația persoanelor și a mărfurilor, astfel că Fâșia Gaza este, într-o anumită măsură, izolată de restul lumii. Pentru mulți minori, acesta este al cincilea război pe care au trebuit să-l trăiască - dar nici unul nu a fost atât de rău ca acum.

„Gaza devine un cimitir pentru copii. Se pare că sute de fete și băieți sunt uciși sau răniți în fiecare zi", afima săptămâna trecută secretarul general al ONU, António Guterres. După o vizită în Fâșia Gaza pe 15 noiembrie, directoarea executivă a UNICEF, Catherine Russell, a avertizat că „părțile în conflict comit încălcări grave ale drepturilor internațional statutate ale copiilor – inclusiv crime, mutilări și răpiri, atacuri asupra școlilor și spitalelor, precum și obstrucționarea accesului la asistență umanitară”. Mulți copii au fost dispăruți și se crede că ar fi îngropați sub dărâmăturile clădirilor prăbușite, „consecința tragică a folosirii explozibililor în zone rezidențiale”. Și, adaugă Russell, nou-născuți ar fi murit „într-un spital din Fâșia Gaza pentru că s-a întrerupt curentul și îngrijirea medicală a fost întreruptă”.

Viața de zi cu zi în Fâșia Gaza în timpul atacurilor israeliene
Copiii palestinieni din Rafah trebuie să stea la coadă pentru apă curată de băutImagine: Abed Rahim Khatib/Anadolu/picture alliance

Copilărie pierdută

La șase săptămâni de la începutul războiului, oamenii blocați în teritoriul strâmt al Fâșiei Gaza sunt singuri, pentru că ajutor ajunge prea puțin de afară. După atacul terorist, Israelul a închis granițele. Doar câteva camioane au primit dreptul de a trece pe la Rafah, punctul de trecere a frontierei de la granița cu Egiptul.

Rania Mushtasha și familia ei trebuie să caute zilnic hrană, apă curată și o toaletă funcțională. Nu sunt singurele consecințele pe care acest război le are asupra copiilor ei, care, se plânge mama de 46 de ani într-o discuție cu reporterii DW, „nu pot merge la școală, nu se pot întâlni cu prieteni și nici măcar nu au cum să păstreze legătura prin Internet, pentru că rețelele de comunicații sunt dezafectate. Războiul îi lovește cel mai tare pe copii, își pierd copilăria și toate lucrurile din viața lor. Trăiesc într-o constantă frică, în mijlocul unor evenimente înspăimântătoare”.

Gaza | Locuințe distruse după un atac israelian
Tabăra de refugiați Al-Shati din Gaza după atacurile israeliene din 6 noiembrieImagine: Abed Rahim Khatib/AA/picture alliance

Femeia și ceilalți șase membri ai familiei ei locuiau în districtul Shujaiya din estul orașului Gaza și au fost obligați să-și părăsească casa la începutul războiului. De atunci s-au mutat de două ori iar acum stau la rude din Deir al-Balah, în sudul Fâșiei Gaza.

„Când auzim știri la radio, este greu să îmi calmez copiii care văd frica din ochii mei și mă văd plângând din cauza bombelor și a situației care se înrăutățește”, spune Mushtasha. „Copilul meu mic mă întreabă adesea de ce acest război este diferit și când se va termina. Nu am un răspuns, dar sper să se termine în curând”.

Adaptare după un articol publicat pe DW-Deutsch.